Cât l-a costat pe Gigi Becali concurența cu Dan Șucu, în transferul lui Daniel Bîrligea. Tradiția care îi sperie pe fanii FCSB. EXCLUSIV

Cât l-a costat pe Gigi Becali concurența cu Dan Șucu, în transferul lui Daniel Bîrligea. Tradiția care îi sperie pe fanii FCSB. EXCLUSIV
  • Publicat:

Gigi Becali a fost nevoit să bage mâna suplimentar în buzunar pentru transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB, după intervenția lui Dan Șucu în negocieri.

„Din cauza lui Șucu m-a costat mult”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik, în momentul în care a anunțat că transferul lui Daniel Bîrligea s-a făcut.

Omul de afaceri s-a referit la contractul jucătorului și la bonusurile care au apărut, în negocierile cu CFR.

1,5 milioane de euro, bonusuri de performanță 

FCSB îi va achita CFR-ului 2 milioane de euro pentru transferul lui Daniel Bîrligea și 20% dintr-un eventual viitor transfer. Dar asta nu este tot. Prosport a aflat că în contractul de vânzare mai apar și multe alte bonusuri. Astfel, în următorii ani, CFR mai poate încasa încă 1,5 milioane de euro, de pe urma vânzării atacantului. Este calculul cel mai optimist pentru CFR, cu toate bonusurile activate.

Sunt bonusuri care țin de performanța FCSB-ului în Europa și de recordurile individuale ale lui Bîrligea. Astfel, CFR va încasa bani în plus, dacă atacantul reușește să marcheze 10 goluri pentru FCSB. La 15 sau 20 de goluri intervin alte bonusuri. Sunt câteva sute de mii de euro pe care Gigi Becali mai trebuie să îi achite, dacă Bîrligea va reuși aceste performanțe.

Intrarea în grupele cupelor europene cu Daniel Bîrligea în lot, va însemna alte câștiguri pentru CFR. De exemplu, dacă FCSB va intra la anul în grupele Champions League, Gigi Becali îi va trimite încă 500.000 de euro lui Neluțu Varga. Grupele Europa League sau Conference League aduc și ele bani CFR-ului.

Becali s-a păcălit cu toți jucătorii luați de la CFR

Dacă va reuși să se impună la FCSB, Daniel Bîrligea ar reprezenta un caz singular în istoria transferurilor dinspre Gruia, către clubul lui Gigi Becali. Până acum, finanțatorul FCSB s-a păcălit cu toți fotbaliștii cumpărați de la rivala din campionat. Atacanții au fost cele mai mari „țepe”, pentru că pe ei s-au plătit și cei mai mulți bani, iar așteptările erau foarte mari. Prima mare dezamăgire a fost Romeo Surdu, transferat pe 1 milion de euro, dar care a fost împrumutat după primul sezon, la FC Brașov. A urmat Semedo, cel mai scump jucător cumpărat de Gigi Becali de la CFR, înainte de Bîrligea. Portughezul a fost pus pe liber după un an. Pantelis Kapetanos a plecat la FCSB din postura de golgheter la CFR, dar acolo a fost o dezamăgire.

Transferul de la CFR care a rezistat cel mai mult a fost Sulley Muniru, singurul care a stat la FCSB mai mult de un an.

Cum s-au descurcat la FCSB fotbaliștii cumpărați de la CFR:

Antonio Jakolis (350.000 de euro): 37 de meciuri – plecat după 1 an

Gregory Tade (500.000 de euro): 37 de meciuri, 7 goluri – plecat după 1 an

Sulley Muniru (500.000 de euro): 61 de meciuri, 4 goluri – plecat după 2 ani

Pantelis Kapetanos (200.000 de euro): 15 meciuri, 5 goluri – plecat după 1 an

Antonio Semedo (1,2 milioane de euro): 30 de meciuri, 3 goluri – plecat după 1 an

Romeo Surdu (1 milion de euro): 98 de meciuri, 13 goluri – împrumutat după un an

Cum au jucat la FCSB fotbaliștii luați gratis de la CFR:

Rachid Bouhenna: 9 meciuri – plecat după 6 luni

Billel Omrani: 22 meciuri, 2 goluri – plecat după 1 an

Paulo Vinicius: 25 de meciuri – s-a retras după 1 an la FCSB

Thierry Moutinho: 13 meciuri – plecat după 6 luni

Ionuț Larie: 24 de meciuri – plecat după 1 an

Cătălin Carp: 13 meciuri – plecat după 1 an

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×